Epoca de maturare: medie- timpurie
Greutate ciorchin: 500-600 gr
Greutate bob: 7-9 gr
Zahar: 15-16 %
Aciditate: 5,6 ‰
Rezistenţa la transport a strugurilor: medie
Strugurele este mare, cilindroconic sau rămuros, cu boabe aşezate rar în ciorchin.
Boabele sunt foarte mari, rotunde, de culoare roşie- violacee. Pieliţa este groasa, acoperită cu pruină.
Miezul este cărnos,foarte crocant.
Rezistenţa la ger a viţei de vie este cea mai scazută -14ºC -15ºC
Sensibil la secetă, la mană şi oidium.
Toleranţă mijlocie la putregaiul cenuşiu al strugurilor.
Este un soi viţa de vie recomandat în zonele cu risc climatic scăzut, pe terenuri cu expoziţie sudică, cu soluri fertile.
Formele de conducere recomandate la butaşi viţa de vie soi Cardinal e pe tulpini înalte şi se taie în elemente lungi pe rod.
Încărcăturile de rodire care se lasă variiază între 10 şi 15 ochi/m²
Soiul Cardinal răspunde favorabil la fertilizare prin sporuri mari de producţie.
Viţa de vie necesită un volum mare de lucrări şi operaţiuni în verde ( normarea inflorescenţelor la maxim 14-16 inflorescenţe pe butuc, scurtarea inflorescenţelor cu 1/3) pentru a obţine o producţie de struguri de calitate.
Irigarea viţei de vie asociata cu o fertilizare raţională asigura obţinerea unor producţii de struguri ridicate , de peste 25-30 t /ha.
În cazul unor condiţii climatice favorabile, strugurii se pot păstra pe butuc o perioadă mare de timp (peste 15- 20 zile)
Durata de păstrare pe butuc se reduce foarte mult ,datorită fisurării pieliţei în condiţiile unor zile ploioase în timpul maturării.
În România soiul Cardinal a fost întrodus în cultură în anii 1962-1964 şi cultivat în zonele viticole din sudul ţarii.